Majoritatea oamenilor îşi schimbă pompa de căldură din cauza costurilor ridicate asociate cu încălzirea. Încercaţi să faceţi o analiză a costurilor, cel puţin pentru ultimul an, încercând să mergeţi mai mult în urmă, astfel ca o iarnă neobişnuit de călduroasă – sau rece – să nu creeze o imagine înşelătoare.
Boilerele şi rezervoarele ocupă spaţiu. O pompă de căldură foloseşte mai puţin de jumătate de metru pătrat, eliberând spaţiu valoros.
Încălzirea din aer nu presupune forarea sau instalarea de furtunuri, ceea ce o transformă într-o soluţie grozavă în cazul în care terenul este limitat şi se ia în considerare o îmbunătăţire parţială – pompă de căldură + sistemul actual.
Un sistem cu sursă în sol presupune îngroparea unui furtun lung în serpentină la aproximativ un metru adâncime pe proprietatea dvs. Va fi nevoie de efectuarea de săpături pe o porţiune mare a proprietăţii dvs. care nu va putea fi folosită temporar.
Pentru producerea de căldură şi de apă caldă menajeră şi alegerea puterii corecte a pompei de căldură, acordaţi atenţie necesarului de apă caldă menajeră şi receptoarelor de căldură.
Pompa de căldură încălzeşte radiatoarele şi instalaţia de căldură în pardoseală indiferent de temperatura necesară la furnizare. Cu toate acestea, dacă sistemul de alimentare cu căldură este mai mic decât consumul, va fi nevoie de mai puţină energie, oferind eficienţă maximă.
Pe lângă încălzire şi apă caldă menajeră, în timpul verilor fierbinţi, o pompă de căldură cu sursa în sol poate furniza răcire interioară, cunoscută şi ca răcire pasivă şi activă.
Prin circularea unui lichid rece în buclă, se produce răcire la un cost egal cu consumul a două becuri. Această tehnică se numeşte răcire pasivă şi poate fi folosită cu toate soluţiile cu pompe de căldură geotermală.
Coeficientul de Performanţă (COP) exprimă capacitatea unei pompe de căldură de a produce căldură comparată cu energia necesară pentru obţinerea sa. De exemplu, COP4 înseamnă că 1kW de energie electrică produce 4kW de căldură. Însă, datorită temperaturilor interioare şi exterioare diferite, trebuie să cunoaşteţi eficienţa media a pompei de-a lungul anotimpurilor, zi şi noapte.
Dar aceasta nu este întreaga poveste. Măsurarea COP în condiţiile specifice de test, fără a calcula consumul de energie pentru toate componentele sistemului (de exemplu pompa de circulaţie), poate produce aparent rezultate foarte bune. Dar o măsurare nu ar trebui efectuată doar pentru a suţine considerente de marketing. Ar trebui sa ofere proprietarilor clădirilor o imagine corectă asupra modului în care pompa de căldură funcţionează în timp.
O pompă de căldură mai mare costă mai mult, dar are costuri de funcţionare mai mici şi vice-versa. Dimensionarea corectă va asigura echilibrul optim între investiţii şi costuri de funcţionare.
Factorii care afectează rezultatul includ starea casei, sistemul de încălzire şi temperatura exterioară – zona climaterică şi evoluţia preţurilor pentru tipul de energie folosită.
Comparaţi devizul dumneavoastră: totul de la costurile pentru instalarea la cheie până la deconectarea şi înlăturarea vechiului boiler. Pompele ieftine de căldură trebuie să aibă suficientă putere pentru a vă încălzi uşor locuinţa. Un preţ de achiziţie scăzut şi atrăgător poate fi rapid înghiţit de costuri de funcţionare mai mari.
O pompă de căldură este parte dintr-un sistem de încălzire complex, care constă şi dintr-un sistem de distribuire şi o sursă în sol.
În mod normal, o pompă de căldură ar trebui să funcţioneze pe tot parcursul anului şi să nu necesite întreţinere. Pentru serviciile necesare ocazional, este important să aveţi un vânzător de încredere
Solicitaţi telecomanda, care vă permite să ridicaţi sau scădeţi temperatura din casa dumneavoastră prin Internet când vă întoarceţi acasă dintr-o vacanţă sau dintr-o călătorie de afaceri.